Acasă » Trending » Ce tarif are Laura Lavric? Câți euro cere pentru un eveniment de două ore. “Cină mă vrea, să deschidă punga!”

Ce tarif are Laura Lavric? Câți euro cere pentru un eveniment de două ore. “Cină mă vrea, să deschidă punga!”

De: Răzvan Scarlat 23/09/2021 | 09:40

De ani buni, Laura Lavric se află în topul preferințele celor care apreciază muzica populară. Dar ca să o ai la nuntă, botez, zile de naștere sau alte evenimente, trebuie să bagi mana adânc în buzunar. Artista este scumpă până și în pandemie, și anunță că nu va renunța la tariful pe care îl solicită în prezent, indiferent de consecințe.

Laura Lavric este o interpretă de muzică populară foarte solicitată, motiv pentru care nu și-a micșorat onorariul în această perioadă, în condițiile în care pandemia a făcut ravagii în tot domeniul. Recent, în cadrul unui interviu, artista și-a explicat decizia, precizând că pe muzica de calitate nu se poate pune un preț. Fără să se ferească, cântăreața a dezvăluit și cât solicită pentru o reprezentație de două ore.

(VEZI AICI: LAURA LAVRIC, ACUZATĂ DE SORA EI CĂ SE DUCE CU BĂRBAȚI PENTRU BANI SAU CADOURI)

Nu pot să scad la bani, căci tot atâta muncesc, ca-n alți ani. Oi fi scumpă, dar cine mă vrea să deschidă punga! Merg cu fiul meu, cânt câte două ore, și luăm 3.000 de euro”, a declarat Laura Lavric, potrivit impact.ro.

Laura Lavric, la un pas să moară din cauza COVID-19

Laura Lavric a fost, la fel ca mulți artiști, diagnosticată cu COVID-19. În iunie, interpreta de muzică populară a povestit cum s-a luptat cu temutul virus și cât de greu a depășit momentul infectării.

Pe mine m-a prins, l-am făcut. Dar am stat în casă închisă, nu m-am dus la spital. Sunt convinsă că medicii din Iași mi-ar fi acordat atenție, dar nu am vrut să mă văd la TV. A fost urât, m-am simțit tare rău. Mărturisesc sincer că am simțit cum se moare. Rău de moarte am avut, transpiram într-un hal. A început să îmi cadă părul. Nu am avut miros, nici acum nu miros foarte bine” a spus Laura Lavric.

(NU RATA: LAURA LAVRIC ȘI-A EXECUTAT SILIT SORA: ”M-A FĂCUT BAGABOANTĂ! CUM SĂ ACCEPT AȘA CEVA?”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
BANCUL ZILEI | Tactica României la Euro 2024
BANCUL ZILEI | Tactica României la Euro 2024
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată...
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Reacția Margaretei Pâslaru, după momentul Babasha de la cel mai așteptat concert din România: „Ceva diferit ...”
Reacția Margaretei Pâslaru, după momentul Babasha de la cel mai așteptat concert din România: „Ceva...
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în uciderea soțului, împușcat de iubitul ei de 15 ani
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune maximă, se apropie de dezastru
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales a participat la o paradă
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident, în timp ce se aflau în excursie. O persoană a murit
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut o noapte turbată. Vreau să zic că m-am odihnit foarte bine.”
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în România, din SUA!
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect similar cu cafeaua
Fructul ieftin și delicios care face minuni pentru rinichi. Te hidratează și are un efect...
Peștele care conține mult mercur. Nu este recomandat ca femeile însărcinate sau copiii să-l mănânce
Peștele care conține mult mercur. Nu este recomandat ca femeile însărcinate sau copiii să-l mănânce
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
IMAGINI BOMBĂ cu revenirea Irinucăi în țară, după 6 ani! Șiroaie de lacrimi. Fiica lui Columbeanu s-a făcut ditamai domnișoara, e foarte frumoasă și îi seamănă leit lui
IMAGINI BOMBĂ cu revenirea Irinucăi în țară, după 6 ani! Șiroaie de lacrimi. Fiica lui...
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”
Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni:...
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Cât de bună este, de fapt, pâinea cu maia
Cât de bună este, de fapt, pâinea cu maia
Bancul de duminică | O femeie se duce cu amantul la hotel
Bancul de duminică | O femeie se duce cu amantul la hotel
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt, relația dintre cei doi: ”Ne întâlnim”
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
Jurații de la Masterchef nu s-au suportat prima dată când s-au întâlnit. Adevărul despre relație dintre Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea
Jurații de la Masterchef nu s-au suportat prima dată când s-au întâlnit. Adevărul despre relație...
Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și prețuri pentru toate buzunarele
Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și...
Horoscop rune 17-23 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță câștiguri imense pentru Raci
Horoscop rune 17-23 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță câștiguri imense pentru Raci
×